In perfect control, ca si creator al propriului tau univers

Postat pe de
Comenteaza
Comenteaza

Si iata un concept poate putin mai greu de inghitit, de acceptat…. pentru cei ce nu cunosc sau nu au realizat inca, acest lucru.

Noi suntem oglinzi. Si creatori, in acelasi timp.

Viata, este propria noastra creatie. Universul nostru individual, este ceea ce am creat.

Starea de lucruri in care ne aflam, momentul, situatia, locul, totul este o rezultanta a deciziilor pe care le-am luat candva, si care ne-au adus aici.

Daca am fi decis altfel, am fi altundeva azi.

In acest fel, universul ne oglindeste pe noi, si lumea este propria noastra creatie.

Si totusi, suntem – putem fi – perfect in control. Pentru ca suntem oglinzi flexibile.

Este suficient sa deformam oglinda, sa producem o transformare in noi, in directia potrivita. Aproape imediat, universul din jur va incepe sa se rearanjeze pentru a reproduce modificarea pe care am facut-o in noi.

Iar puterea pe care o avem, este practic nemarginita. Putem crea, precum si putem distruge. Totul este, sa fim constienti de aceasta putere… si sa o folosim. Cu intelepciune. Si cu umilita omului puternic, umbland in picioarele goale pe o pajiste, atent sa nu striveasca florile frumoase ale primaverii.

Cum mentinem starea de fericire, ca si constanta

Postat pe de
Comenteaza
Comenteaza

Sunt mai multe metode pentru a ramane in zona armoniei si a fericirii… dar una dintre ele este puternica, simpla, si poate cea mai eficienta.

Cei care traiesc permanent intr-o zona de bine, de fericire, de armonie, sunt oameni care au transformat aceasta stare in starea lor normala, de zi cu zi.

Poate cel mai simplu lucru de a indeplini acest lucru – fericirea ca si constanta – este de a inlatura orice urma de nefericire. Iar asta se poate face printr-un fel de reflex, actualmente o rutina pe care acesti oameni au practicat-o atat de mult incat a devenit parte din felul lor de a fi.

Ori de cate ori simtim un iz de amaraciune, de intristare, de nefericire, de dezechilibru, ar trebui sa facem urmatoarele doua lucruri:
- Sa ne dam seama. Oricat de greu ar parea de crezut, marea majoritate a oamenilor nu sesizeaza in mod constient acest lucru, nu imediat, ci de multe ori mult mai tarziu cand starea respectiva s-a “instalat” deja.
- Sa identificam instantaneu aceasta senzatie drept anormala, si sa actionam imediat, mental si emotional, pentru inlaturarea ei.

Nefericirea nu este normala. Nu este ok. Nu este acceptabila. Nici macar in doze mai mici – pentru ca se accentueaza si creeaza dezechilibru. De fiecare data cand ne simtim nu tocmai bine, chiar imediat, ar trebui sa luam pauza imediat si sa ne spunem: Stop. Iata, simt ceva negativ. Ce este asta? Ce anume ma nemultumeste? De unde vine aceasta tristete? Si simplul fapt de a da raspuns acestor intrebari simple, de cele mai multe ori este suficient pentru restabilirea echilibrului, pentru ca vom constientiza cauza si implicit gasim solutia.

Calea de a pastra fericirea ca si o constanta, este oarecum similara cu pastrarea echilibrului cand mergem pe bicicleta, ceea ce inseamna mici ajustari ale corpului (in cazul de fata ale mintii) in functie de inclinarea intr-o parte sau in alta. Simplul reflex, exercitiu educat si devenit rutina, de a refuza orice stare neplacuta si de a o inlocui imediat cu o stare de bine si cu inlaturarea oricaror elemente care o genereaza, este suficienta pentru a ne mentine perfect in starea de armonie.

Este insa, necesar un lucru: Perfecta sinceritate cu tine insuti, si dispozitia de a sonda in interiorul propriei persoane, pentru a putea identifica acel spin care creeaza nefericirea de moment.

 

beautiful

Postat pe de
Comenteaza
Comenteaza

Cum sa capturezi un sentiment… si cum sa il redai?

Mai ales cand e ceva inefabil… eteric, fara asemanare cu lucrurile obisnuite pe care le cunoastem. Cuvintele sunt, de multe ori, neputincioase in acest caz.

Daca te pui pe lungimea de unda a fericirii, trairi si sentimente noi apar… uneori pot fi si lucruri pe care nu le-ai trait in mod direct, dar pe care le poti simti, universul ti le aduce, retraiesti trairile altora poate, sau chiar in acel moment se creeaza trairi noi, special pentru tine…

…am simtit ceva, “beautiful”.
…am simtit fericirea copilului care merge de manuta cu mama lui, in vacanta, si glumesc si se distreaza. si se simt usori ca niste fulgi…
…am simtit frumusetea de a fi pe scena, in concert, una cu multimea uriasa , de a simti cum cantecul tau, din suflet, se uneste cu cel al miilor de voci si suflete care trepideaza.
…am simtit fericirea libertatii… a omului care, chiar aflat in lanturi pe galera, este in acelasi timp liber si al carui spirit calatoreste liber…. corpul lui se afla poate fizic legat, insa sufletul poate calatori oriunde, nimic nu ii este oprit. Si atunci cand este eliberat din lanturi, zambeste – pentru ca stie, ca era deja liber.
… am simtit plinatatea plimbarii prin parc, alaturi de persoana mult iubita, privind in fata copiii nostri cum se harjonesc, alearga si se bucura in deplina libertate
… am simtit frumusetea daruita de frunze, precum si cea a soarelui strecurandu-se printre ele.
… am simtit puterea si frumusetea creatiei, a ideii, a imaginatiei.
Am simtit…. dar de ce este atat de important, ce am simtit, “eu”?

Nu este. Decat… ca poti simti si tu. Trebuie doar sa deschizi ochii… si sa pasesti, inainte. Dar stiu ca acest lucru, uneori pare mult prea greu. Iti pot spune insa, ca nu e atat de greu pe cat pare. Iar ceea ce te asteapta, dincolo de acest pas… si urmatorul… este acea lume mult visata, pe care intre timp, ai uitat sa o visezi….

Ceea ce facem intre timp

Postat pe de
Comenteaza
Comenteaza

Intrucat stiinta nu ne-a furnizat inca rezultatele asteptate (sensul existentei noastre), de cateva sute  de ani incoace, odata cu revolutia tehnologica, nu facem decat sa ne concentram pe “sa ne fie mai bine noua acum”, si pe  manipularea naturii in folosul nostru, folosind stiinta, si creand o siguranta economica, inlocuitoare a sigurantei spirituale pierdute.

Munca a devenit ratiunea de a trai, iar banul, instrumentul de evaluare a realizarilor in societate, si a pozitiei fiecaruia.

Am uitat insa, treptat, intrebarea cea mai importanta – ca nu stim pentru ce existam.

Dupa “Profetiile de la Celestine”, de James Redfield

Si un citat din aceeasi carte:

Câţi oameni cu grupa sanguină A2 cunoşti, care sunt asudaţi de muncă, sau suferă de boli generate de stres şi nu se pot linişti? Nu se liniştesc pentru că folosesc tot felul de obişnuinţe de a se distrage şi reduc viaţa la aspectul ei practic.
Fac asta pentru a evita să-şi amintească cât sunt de nesiguri în legătură cu viaţa lor.

Uneori este batalie

Postat pe de
Comenteaza
Comenteaza

Sau, mai bine zis, tot timpul este batalie… si ma refer la o batalie anume. O batalie din interior – din interiorul fiecaruia din noi.

Astazi am simtit foarte puternic (pentru a cata oara totusi) lupta intre Eu-l Interior (superior) si cel Exterior – dobandit, prin care exteriorul incearca sa preia controlul… si o foarte puternica oscilare, aproape incredibila, intre starea de fericire si cea de profunda suferinta. Si iata explicatia pentru multe cazuri, cand oamenii dau impresia de ceea ce se numeste instabilitate emotionala de moment, sau poate chiar toane… Cand desi, de fapt, este vorba de ceva mult mai concret, doar ca mult mai greu de constientizat – fara exercitiu prealabil si fara sa stii foarte exact despre ce e vorba.

Cum se poate trece atat, de usor, din una in alta? Ca o oscilare de val… Fara o zona clara de mijloc… ca o tranzitie treptata inainte si inapoi, ca si cum as fi trecut printr-o oglinda, in lumea de dincolo, si inapoi in aceasta, si tot asa. Si a continuat toata ziua, astazi, ca si ieri dealtfel.

Fara ceea ce am invatat, fara ghidul interior, ghidul emotional – acum educat, as fi cazut prada unei tristeti puternice, poate chiar o stare depresiva. Dar, pot recunoaste. Iar eul exterior, cum spuneam alta data, este identificat si devine neputincios.

Nu suntem la mana sentimentelor. Nici macar a celor mai puternice si aparent de necontrolat. Cei mai multi oameni se lasa prada nostalgiei, tristetii, descurajarii, si mai ales pesimismului – datorat de cele mai multe ori, reactiilor negative acumulate din copilarie si pe parcursul intregii vieti, de la toti ceilalti cu care am interactionat. Dar, repet, nu suntem la mana sentimentelor. Avem capacitate de control asupra acestora – doar ca nu am fost invatati sa o utilizam. Imi pare rau ca nu exista aceasta scoala… ca nu am invatat de mici sa facem acest lucru. Am fi trait intr-o lume mult mai buna, mai armonioasa, si in care mult mai putini oameni ar fi fost nefericiti.

Poate ca aceasta scoala ar trebui inventata acum. Eu unul, as inventa una – numai ca nu stiu exact cum sa fac acest lucru. Deocamdata.

Drumul inapoi catre tine insuti

Postat pe de
Comenteaza
Comenteaza

Cel mai minunat moment, cand il regasesti… si redevii, iarasi, cel ce esti, de fapt.

Chiar si cei mai intelepti dintre noi, adeseori ratacesc propriul drum. Insa intelepciunea ii ajuta sa inteleaga asta, ca tocmai s-a petrecut, iar experienta ii ajuta sa-l regaseasca in scurt timp.

Multumesc acum, pentru drumul regasit. Si ceea ce am… si tocmai uitasem.